22 decembrie 2006

Otaku Festival, party la DESANT


OTAKU FESTIVAL EDITIA I-a 2006


Traditional, termenul de otaku se identifica cu benzile desenate japoneze (manga) si animatiile japoneze (anime) in stransa legatura cu celelalte forme de cultura populara contemporana, precum jocurile video, muzica, filmul, moda si literatura.
Pe 30 septembrie la Brasov si 7/8 octombrie la Bucuresti tinerii romani, artisti sau nu, participa la primul Festival Otaku. Se lanseaza platforma culturala Otaku Romania care promoveaza artistii romani de banda desenata / ilustratii / animatie / modelare 3D / moda / VJ's....

Incurajam fenomenul Otaku in Romania, prin multimedia, documentare, filme de animatie, discutii. Participantii interactioneaza direct cu artistii, discutiile si socializarea fiind incurajate.
Ideea festivalului nu este noua. Ea s-a conturat cumva la unul dintre cele mai recente evenimente in domeniu, in luna mai 2006: MANGA ANIME la Carturesti, in Bucuresti. Un alt eveniment care s-a bucurat de un succes surprinzator pentru Romania... seria de intalniri nationale Otaku Union si Anime Conference, intalniri efectuate la Brasov, organizate de manga.ro.
Incurajarea spre un Otaku romanesc a venit si de la Masao Maruyama directorul studiourilor japoneze de animatie MadHouse care a vizitat in primavara 2006 Romania. Echipa manga.ro a fost prima care a promvat prin diferite forme de media materiale otaku (benzi desenate, animatie, muzica, articole, interviuri etc) in Romania, asta inca din 2002.


Director al festivalului este Bogdan Gorganeanu. Promotor al culturii Otaku prin manga.ro. Alaturi de el organizatori:Stefan Tiron (curatorul festivalului), Zile si Nopti (cea mai importanta revista de timp liber care a sustinut otaku), Rage.ro, Tralala Events, Veronica Solomon (art director), Dan-Valentin Comsa (texte, prezentari), Dan Cimpoes (traduceri, PR), Marius Cogean (foto-video). Mai multe detalii pe www.otakufestival.com


la Desant, a avut loc marele party OTAKU, la care au venit peste 600 de persoane;


Invitati la party: Gojira (Bucuresti), Rancha & Flow (Craiova), Bully (Bucuresti), AKM (Bucuresti) visuals by Otaku, Mono and Nita.

Spatiul este compartimentat in 3 camere, unde se desfasoara activitati diferite:
- camera mare DJ's vs. VJ's
- camera mijlocie OTAKU ANIME ROOM ( anime-uri vs. AMV-uri)
- camera mica OTAKU GAME ROOM (jocuri video)

"XXXCartoons" de Bogdan Georgescu la DESANT












"XXXCartoons" de Bogdan Georgescu face parte din programul MOCAPartY


MOCAPartY = 4 spectacole de teatru cu preocuparea comuna: UNIVERS / PERSONAJ URBAN


"XXXCartoons" de Bogdan Georgescu
regia Bogdan Georgescu
video: Maria Draghici
cu: Alina Grigore, Edgar Nistor, Cristi Balint, Irina Gadiuta

xxx. desene animate. semnezi un contract. confidential. intri. esti filmat din toate unghiurile. confidential. esti ascultat. inregistrat. mergi mai departe. cat iti permiti. xxx. cat de departe poti ajunge. din ce in ce mai repede. xxx. mai repede. mai mult. cat te tine. mai multe camere. mai multe unghiuri. cat te tine. e doar un joc. cat rezisti. un singur castigator.

Ultima saptamana de concurs. Trei concurenti ramasi in competitie, mai multe camere de filmat, mai multe unghiuri, mai multe microfoane. Sarcina saptamanii: epoca de aur. Fiecare dintre cei trei face tot posibilul sa castige cat mai multe voturi.
Fratele Mai Mare mixeaza lucrurile in asa fel incat concursul devine unul de supravietuire, parasirea voita a concursului implicand compromiterea celui in cauza, lucru stabilit in regulament si contract. Si ca sa ramana doar unul, imaginile din casa trebuie sa fie din ce in ce mai tari, telefoanele trebuie sa sune pentru unul singur, iar cei trei se devora unii pe altii pentru a supravietui pana la terminarea concursului. “Unul din noi trebuie sa castige. Pentru ca pana la urma e un joc.”

"No One" de Carmen Vioreanu la DESANT







"No One" face parte din programul MOCAPartY
MOCAPartY = 4 Spectacole de teatru cu preocuparea comuna: UNIVERS / PERSONAJ URBAN
"No One" de Carmen Vioreanu
regia: Carmen Vioreanu
coregrafie: Paul Dunca
costume: Paul Dunca
video: Darie Alexandru
compozitorii melodiei “ooooo”: Horatiu Iliescu si Adrian Stefan
distributia: Adrian Stefan, Virgil Aionei, Alexandru Secareanu, Paul Dunca
durata spectacolului: 1 h 40 min (fara pauza)

O mare casa de productie germana cauta o trupa dance/pop de 3 baieti.
Toti cei care au inregistrat o melodie de maxim 3 minute si au chiar si un videoclip, sunt rugati sa vina la preselectia din Piata Universitatii...Un anunt obsedant, emis de un post de radio. Doi vechi prieteni, vecini in cartier, se hotarasc sa incerce.
O piesa despre dorinta de a fi vazut. Si despre prietenie. Continuarea piesei DJ Coolture.

--------------------------------------------------------------------------------


Generatia "super-wow" intr-un spectacol la subsolul blocului

Primul teatru bucurestean "din scara blocului", Teatrul Desant, a prezentat in premiera un spectacol despre cum se face o trupa dance la scara blocului.
N-am ajuns foarte usor la Teatrul Desant, dar asta numai din cauza unor indicatii ambigue pe care cine nu cunoaste zona le poate interpreta diferit. Altfel, oamenii din cartier nu pot rata intrarea din bulevardul Ion Mihalache, fost 1 Mai, mai ales ca exista afise care atrag atentia asupra locului. Cativa tineri suficient de nebuni (o nebunie foarte frumoasa, daca mai e cazul sa precizam) au transformat - cu sprijinul sponsorului fondator Romtelecom - o scara de bloc in teatru. Sala se afla la subsol, acolo unde bucuresteanul isi are, de obicei, boxele pentru damigene cu vin si muraturi, asa incat, se intelege, spatiul e destul de mic si nu asigura o buna vizibilitate.Totusi, energia tinerilor actori si stilul minimalist abordat, de voie, de nevoie, de tot mai multi tineri creatori suplinesc conditiile improprii si fac din "descinderea" la Teatrul Desant una placuta.
Mai ales ca subiectul piesei No one, scrisa si regizata de Carmen Vioreanu, e decupat din actualitatea imediata si tratat cu un umor foarte "trendy". Se iau trei fosti prieteni, certati din cauza unei excursii la Ibizza, premiu la care au concurat, castigator fiind unul singur, si se pun in conflict. Razbunarea celui care a pierdut exploateaza obsesia oricarui tanar roman care spera sa se capatuiasca peste noapte, cu minimum de efort si investitie, fie ea financiara sau personala.
"Hai sa o ardem artisti"
N-are rost sa devoalam in ce consta revansa, dar trebuie spus ca spectacolul castiga prin felul in care sunt ironizate, subtil, personajele, reprezentand tipologii bine alese: actorul care n-a jucat nici un rol dupa absolvire si se lauda numai cu aparitia ca figurant intr-un spot la bere (Alexandru Secareanu), baiatul de bani gata "second hand", de vreme ce finantele sunt asigurate de parintii plecati la munca in Spania (Virgil Aioanei), cuceritorul intretinut de mama si bunica, dar care isi petrece timpul la sala de forta si isi pune sperantele intr-un viitor de DJ care sa mixeze in cluburi (Adrian Stefan) si "artistul-coregraf", cu sexualitate incerta, care face eforturi prea evidente ca sa fie "trendy" sau, altfel spus, "super-wow" (Paul Dunca). Limbajul este cea mai consistenta sursa de umor a spectacolului, in conditiile de spatiu date, dar si gesturile si jumatatile de atitudine ale celor patru protagonisti spun foarte multe. Despre o generatie in curs de americanizare - nu numai prin imprumutul excesiv de replici si sintagme - dar si prin aplecarea spre o superficialitate periculoasa, care ii determina sa se rezume la a avea vise imposibile, in loc sa depuna eforturi pentru un "succes personalizat" in functie de posibilitati. Visul celor patru este sa "dea lovitura" cu o trupa dance, dupa modelul tuturor ciupercilor aparute dupa ploaie in ultimii ani de zile, alimentand artificial un asa-zis "showbiz" autohton. In realitate, daca privesti mai atent, in loc de modele de reusita puse pe peretii camerei de tinerii care vor sa le semene, gasesti doar o trista adunatura de personaje efemere, care isi castiga bruma de celebritate expunandu-si viata personala prin reviste de doi lei, in absenta oricaror calitati muzicale.
Plecand de la un caz particular, autoarea Carmen Vioreanu analizeaza cu mijloace moderne, dinamice si surprinzatoare - film, videoclip (realizate de Darie Alexandru) si karaoke - un "model de succes" care se dovedeste gol pe dinauntru si periculos pentru fraierii care se lasa amagiti de el. Tinerii din sala s-au amuzat copios pe seama personajelor care pozeaza fie in macho, fie in artisti (altfel spus, pe limba lor, vor "sa o arda artisti"), au ras cu lacrimi de videoclipul construit prin acumularea de clisee din videoclipuri ale unor trupe dance difuzate si azi peste tot, asa incat exista sperante ca, cel putin aceia dintre ei care au vazut spectacolul, se vor gandi de doua ori inainte de a se lasa pacaliti de un asemenea scenariu kitschos. Pentru o adevarata eficienta, spectacolul ar trebui jucat in cat mai multe licee din tara.
Ce vor face insa acesti tineri cu timpul lor, petrecut acum in cluburi si discoteci si consumat in nesfarsite asteptari cu iz de disperare si de incremenire in stadiu de proiect? Ei bine, asta e cu totul alta problema


articol preluat din "Gandul"; autor Cristina Modreanu

------------------------------------------------------------------------------------------------


Ii atrage promisiunea de faima si distractie. Patru baieti isi pun la bataie toata energia pentru a reusi la un concurs anuntat la radio.

Baietii din „No One“, spectacolul regizat de Carmen Vioreanu, stiu cel mai bine sa piarda timpul. Sau asta par sa faca, cind ii vezi la sala de fitness sau acasa in fata computerului. Ca lucrurile nu stau chiar asa se vede atunci cind gasesc ocazia sa iasa in fata. Dupa ce aud mai multe zile la rind, intr-un anunt la radio, ca o mare casa de productie germana cauta o trupa dance/pop de baieti, doi prieteni, Raul (Alexandru Secareanu) si Vio (Virgil Aioanei), se hotarasc sa incerce. Simpatici sint, ba chiar au mai trecut printr-un concurs pentru DJ, sfirsit din pacate cu o cearta. De atunci, cel de-al treilea prieten, Sebi (Adrian Stefan), care se pricepe la mixat muzica prin cluburi, nu le-a mai vorbit, pentru ca Vio cistigase concursul si plecase la Ibiza. Anuntul de la radio ii misca insa din nou pe toti in aceeasi directie, ajutati de Patrick (Paul Dunca), al patrulea entuziast cu pretentii de coregraf. La urma urmelor, ca orice tinar care duce lipsa de ocupatie si locuieste in continuare cu parintii, cei trei vechi prieteni vor acelasi lucru - sa ajunga cunoscuti, sa aiba succes la fete, sa se distreze si sa calatoreasca.
Textul scris si pus in scena de Carmen Vioreanu la Teatrul Desant ii aduce in prim-plan chiar pe cei pe care vrea sa-i atraga in mica sala de spectacole. De curind, noul teatru independent si-a gasit sediu in cartierul 1 Mai, unde nu functioneaza nici macar o sala de cinema sau alt spatiu de gen. Intr-o zona lipsita de atractii pentru tineri, cei de la Desant au toate sansele sa-i transforme pe acestia in spectatori de teatru obisnuiti. Ii vor ajuta atit povestile din spectacole ca „No One“, luate din experienta aparent banala, dar plina de energie si candoare a tinerilor din marile cartiere de blocuri comuniste, cit si muzica si proiectiile video pe care le folosesc pe scena regizorii de la Desant. Jonglind cu ritmurile si imaginile video, de la povestea cu concursul pentru DJ pina la videoclipul filmat de baietii din piesa pentru compania germana, Carmen umple scena de ritm si vitalitate. Pe linga mijloacele tehnice folosite si povestea in sine, cu sirul ei de surprize, incheiata cu o adevarata lovitura de gratie, la public ajung si-l cistiga starile prin care trec personajele. Tot entuziasmul lor si toata dezamagirea finala, teama, increderea si suspiciunile circula in flux permanent catre sala.

articol preluat din ziarul "Cotidianul"; autor: Catalina George

------------------------------------------------------------------------------------------------

"O s-o ardem staruri"
Clar că educaţia nu s-a numărat niciodată printre priorităţile lor. Ştiu că nu au deloc voce, dar nu e nici un impediment. Au 20 de ani şi se vor cu toţii staruri disco. Nici unul dintre cei patru nu concepe că ar putea merge la muncă. ("Mă vezi pe mine trezindu-mă dimineaţa să mă duc la serviciu...") Toţi "vor s-o ardă staruri". Propoziţiile le sunt împănate cu sintagme deloc ortodoxe pe care le auzim, pe stradă, de sute de ori pe zi. Şi aşa mai departe...Dacă realismul presupune o piesă care "constată" moravurile epocii, decupează felii din cotidianul clasei investigate şi îşi adecvează limbajul la categoria socială prezentă pe scenă, atunci No One de Carmen Vioreanu, în regia aceleiaşi, de la Teatrul "Desant", e o piesă curat realistă. Dacă spectacolul atinge un caracter de generalitate trădând faţetele întregii societăţi e cu atât mai valoros. Şi dacă, extrapolând, structura mentală şi comportamentală a lumii româneşti ţine acum de trădare, de doctrina sfintei ţepe - este cu atât mai dulce cu cât e operată între prieteni şi ascunde o răzbunare veche pentru un lucru nevinovat petrecut cu un an în urmă , autoarea reuşeşte cu adevărat să portretizeze o zonă distinctă. Lumea celor de 20 de ani. Un absolvent de Actorie care a apărut într-o reclamă TV în planul doi află de la radio despre un concurs de videoclipuri. Se hotărăşte să-şi facă trupă cu un prieten ai cărui părinţi muncesc în Spania. Băieţii se pricep binişor la dans, dar au nevoie şi de muzică, aşa că îşi caută vechiul prieten cu care se certaseră în urma unui concurs de DJ al cărui câştigător pleca la Ibiza. Apoi, au nevoie de coregraf. Trupa ajunge, astfel, la patru membri. Coregrafia se pune la punct, videoclipul se filmează şi tinerii aşteaptă să ia crema succesului. Cel care pierduse Ibiza reclamă conducerea şi, implicit, calitatea de a semna contractele. Curând totul se dovedeşte enormul său bluff, "ţeapa" ticluită sub drapelul răzbunării. Asta după ce, în cuvintele lor simple şi puţine, certate cu fluenţa sintaxei (urechea autoarei Carmen Vioreanu e de admirat), toţi făcuseră apologia prieteniei. Dacă story-ul din No One e imediat recognoscibil este pentru că vorbeşte despre practica generală a societăţii noastre de a-şi râde cu orice prilej de loialitate, prietenie, corectitudine. Din când în când, doar în plan secundar, mai apar drogurile, dezintoxicarea, problemele cu poliţia, raziile, pentru a întregi tabloul de ansamblu. E adevărat că textul ar fi fost cu atât mai valoros cu cât, respectând reţeta realistă, cei patru s-ar fi individualizat mai bine, iar frazele lor, ambiţionând să reproducă cu fidelitate limbajul tinerilor de azi, nu ar fi fost atât de abundent şi programatic licenţioase. Pentru regizoarea Carmen Viou spectacolul este, hotărât, o reuşită. Îşi adecvează excelent limbajul scenic, aduce pe scenă videoclipul (video: Darie Alexandru), iar în spaţiul minuscul folosit de Teatrul "Desant" (o cameră de subsol de bloc) teritoriile băieţilor sunt bine delimitate, trecerile dintr-un loc în altul sunt năstruşnice, convenţia pare simplu de asimilat de către public. Personajele sunt liniare, nu evoluează, schimbările ţin mai mult de look. Dar cei patru actori se mişcă bine, abordează o actorie proaspătă, demnă de toată lauda, renunţând la grimase teatrale şi îngroşări de orice fel. Naturaleţe şi credibilitate 100%. Adorabil este Paul Duncă: efeminat cât trebuie, ostentativ şi fancy, creează un personaj în totul delicios. De altfel, el semnează şi costumele, şi mişcarea energetică (după cum se şi potriveşte unei trupe de dance-pop), dar cu savuroase accente ironice. La polul opus personajului său, Virgil Aioanei compune gradat un băiat cu mintea simplă, fără duplicităţi, care se livrează cu totul prieteniei, surescitat mult mai mult de cariera de star (în care "o s-o ardem cool rău de tot") decât de cea de agent imobiliar, căreia îl destinaseră părinţii. De fapt, părinţii reprezintă un concept care revine frecvent în dialogurile băieţilor. Oricât s-ar delimita de o mamă recent ieşită la pensie, personajul compus de Alexandru Secăreanu se raportează des la ea, aşa cum se raportează la toţi, superior, vital, considerându-se îndreptăţit să-i organizeze pe cei din jur. Şi mai nostim este contrastul dintre nuanţele masculinităţii pe care marşează Adrian Ştefan, nepăsător şi "cool" în personajul venal al spectacolului, care îi "prosteşte" cu totul pe ceilalţi. Cu No One, Teatrul "Desant" vorbeşte pe limba tinerilor. Cel puţin categoria de vârstă căreia îi e adresat spectacolul se va regăsi cu uşurinţă în personajele de pe scenă, în deziderate (să fii star pop a devenit visul de aur al omenirii tinere), în atitudini, în tipul de dialoguri. Şi nu e chiar puţin lucru pentru un teatru al cărui public e definit cu precizie.

articol preluat din cotidianul "Adevarul"; articol de Cristina Rusiecki

Reimaginand clasicii - Antigona, la DESANT





















Reimaginand clasicii - Antigona se numeste workshopul de dramaturgie pe care Saviana Stanescu l-a sustinut la Teatrul Desant in perioada 3-10 august 2006.

Fiecare epoca artistica se raporteaza la clasici intr-un mod care (direct sau indirect) reflecteaza asupra contextului social si politic al dramaturgului insusi. Reimaginarea povestii Antigonei poate fi o provocare pentru autorii de teatru de azi, in masura in care ea atinge probleme fierbinti precum relatia dintre individ si stat (autoritate, putere), legaturile de familie, conflictele dintre generatii, credintele religioase, dragostea etc. Workshop-ul sustinut de dramaturgul Saviana Stanescu (stabilita in Statele Unite ale Americii) si-a propus o explorare la cald a acestei povesti antice si, in egala masura, o serie de discutii si dezbateri libere asupra procesului de reconfigurare a ei. Au fost incurajate ideile originale si non-conformiste, cu un accent deosebit pe dezvoltarea tehnicilor de scriere si constructie dramatica.

Saviana Stanescu este poeta si dramaturg, castigatoare a Premiului UNITEXT pentru cea mai buna piesa a anului 1999, cu textul Apocalipsa gonflabila. Detinatoare a unei burse Fulbright, traieste si lucreaza la New York, unde a obtinut doua titluri masterale, colaboreaza cu celebrul antropolog teatral Richard Schechner, este artist asociat la Teatrul Lark si la East Coast Artists si preda la Tisch School of Arts (New York University). Cea mai cunoscuta dintre piesele americane ale Savianei Stanescu, YokastaS, a fost montata de Richard Schechner la cunoscutul teatru new-yorkez La MaMa. A organizat de curand la Bucuresti – cu sprijinul Lark Theatre si a Teatrului Odeon - prima parte a unui proiect intitulat ARTE, destinat relationarii dramaturgilor romani cu mediul teatral nord-american.

Dramaturgi +14-18 la DESANT






In perioada 12 martie - 8 aprilie 2006, Teatrul DESANT a gazduit workshop-ul de dramaturgie intitulat "Dramaturgi +14-18"
- tema workshop-ului - "Sex si identitate sexuala"
- participantii - 15 adolescenti, elevi in liceele din Bucuresti, selectati prin concurs de catre regizorul Bogdan Georgescu
- coordonatorii workshop-ului - regizorul Bogdan Georgescu si actrita Alina Grigore.


DRAMATURGI +14-18

subiect: sex si identitate sexuala


Atelierul de dramaturgie pentru adolescenti care se desfasoara in perioada 12 martie - 8 aprilie la Teatrul DESANT are ca scop descoperirea de tineri potentiali dramaturgi, care sa scrie pentru un teatru al lor, sa scrie despre despre preocuparile si problemele lor; tinerii sunt incurajati sa-si inventeze un teatru al lor, ale carui spectacole ar vrea sa le vada.

Cel mai important lucru in cadrul acestui atelier este posibilitatea oferita dramaturgilor de a pune in scena propriile texte, explorand astfel conceptul de AUTOR, scrierea textului de teatru fiind astfel in directa legatura cu spectacolul, miza fiind un scenariu de spectacol si nu un text literar. In cadrul intalnirilor saptamanale, in prima parte a atelierului, participantii vor scrie un text, familiarizandu-se cu instrumentele scrisului dramatic. Subiectul atelierului este “sex si identitate sexuala”.

In cea de-a doua parte a atelierului, autorii impreuna cu echipele de productie vor lucra la crearea spectacolului pe textul dezvoltat in cadrul atelierului de scris. Luand contact cu toate componentele unei productii de teatru, de la text, decor, costume, pana la inclusiv promovarea lui, expunerea lor la toate etapele de lucru va clarifica pentru ei ce implica un text pentru teatru. Spectacolele vor fi prezentate pe 5 mai la Teatrul DESANT in cadrul evenimentului SEXTEENS.

Ghidul tabuurilor teatrale la DESANT


O serie de sase intalniri publice, care-si propun familiarizarea artistilor si a publicului cu o serie de teme si universuri umane absente pana acum din discursul teatral romanesc. Absenta de pe scena a minoritatilor etnice si sexuale, a unor medii sociale, situatii existentiale si tipuri umane echivaleaza, uneori, cu o slaba prezenta a acestora in imaginarul public, iar alteori, cu un dezinteres al artistilor fata de punctele nevralgice ale societatii catre care se adreseaza. Acestea – absenta si dezinteresul – sunt zonele asupra carora intentioneaza sa actioneze Ghidul tabuurilor teatrale, in sine o initiativa inter-disciplinara, dar care tinteste in primul rand la deschiderea unei viziuni teatrale.

Prima intalnire, programata pentru octombrie 2005, a avut ca punct de plecare cartea lui Eugen Istodor, Vietasii de pe Rahova (Polirom, 2005), iar ca tema, lumea criminalilor condamnati la inchisoare pe viata, utilizand, de asemenea, material documentar dintr-o cercetare asemanatoare, desfasurata in Penitenciarul din Craiova sub coordonarea lui C.C. Buricea Mlinarcic.

Mod de desfasurare: lecturi regizate de texte tematice, non-teatrale la origine – rezultate din cercetare sociala, antropologica, jurnalistica (socio-teatrala) directa - supuse unui tratament dramaturgic, prezentari de materiale audio si video, provenind din acelasi tip de cercetare, urmate de discutii intre public si invitati (specialisti in aria de cercetare tematica si artisti).

21 decembrie 2006

DEsantZBATERI la DESANT


DEsantZBATERI reprezintă o serie de întâlniri publice care au ca subiect supravieţuirea artistică în societate a creatorilor de teatru, film şi literatură.

Asociaţia PERSONA a iniţiat o dezbatere bine mediatizată pentru a aduce în atenţia opiniei publice subiecte care privesc nu numai lumea restrânsa a creatorilor independenţi, ci şi legătura nemijlocită cu societatea civilă.

Care sunt mijloacele prin care artistul poate ajunge la publicul ţintă, care este limita ce nu trebuie depăşită atunci când vorbim despre un compromis, comunicarea sau noncomunicarea la nivelul lumii artistice, arta de a şti sau a nu şti sa promovezi un eveniment. Care este locul artistului în societatea civilă şi ce rol poate juca el, sunt întrebări la care am cautat, impreuna cu invitatii nostri, raspunsuri.

Acest proiect a luat naştere din nevoia reală de comunicare, susţinere şi promovare pe care o au toţi artiştii români din acest moment.